Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Permis de conducere fals, descoperit de polițiștii de frontieră suceveni

Permis de conducere fals, descoperit de polițiștii de frontieră suceveni

Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

Azi, 13 februarie, imediat după miezul nopții, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculate în Ucraina.Odată cu pașaportul, colegii noștri i-au solicitat șoferului și permisul de conducere. În urma verificărilor, au constatat că documentul, aparent emis de autoritățile ucrainene, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana fără a deţine permis de conducere.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire