Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Permis de conducere fals, descoperit în PTF Siret

Permis de conducere fals, descoperit în PTF Siret

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au întocmit dosar penal unui cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din Ucraina.

Ieri, 6 mai a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 34 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la permisul de conducere prezentat la control, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul, având însemnele autorităților din Ucraina, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire