Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităţilor ucrainene.

Ieri,18 august a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 40 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără a deţine permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.