Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Permis de conducere fals, descoperit la intrarea în țară

Permis de conducere fals, descoperit la intrarea în țară

Un bărbat cu dublă cetățenie este cercetat de polițiștii de frontieră suceveni după ce la controlul de frontieră acesta a prezentat un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

În data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în România un bărbat în vârstă de 41 de ani, având dublă cetățenie – română și ucraineană. Acesta conducea un autovehicul marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan și permisul de conducere. Bărbatul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităților din Ucraina, dar care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic.

În acest caz se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale în consecință.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire