Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care nu deținea permis de conducere corespunzător pentru mijlocul de transport la volanul căruia se afla.
Miercuri, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român în vârstă de 47 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din autoturism și o remorcă.
La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că permisul de conducere deținut de către cel aflat la volan este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul cu care s-a prezentat la ieșirea din țară. Permisul său îi dădea dreptul de a conduce un ansamblu de vehicule cu masa maximă autorizată de 3,5 tone, iar cel în cauză depășea această limită.
În consecință, polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice cu permis necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.