Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 13.500 de kg de deşeuri, oprite la intrarea în ţară

Peste 13.500 de kg de deşeuri, oprite la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deșeuri, constând în mobilier second-hand și saltele uzate.

În data de 13 martie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 2.550 kg mobilier second-hand și saltele uzate, de la o societate comercială din Germania, care urmau să ajungă în județul Vrancea.

În data de 12 martie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, care conducea un automarfar înmatriculat în țara noastră. Conform documentelor de însoțire a mărfii, mijlocul de transport era încărcat cu 11.000 kg mobilier second-hand, de la o societate comercială din Germania având ca destinație o firmă din județul Sălaj.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea celor două transferuri de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire