Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 1,8 milioane de lei amenzi aplicate de ITM Maramureș în primele nouă luni ale anului

Peste 1,8 milioane de lei amenzi aplicate de ITM Maramureș în primele nouă luni ale anului

În perioada ianuarie – septembrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, prin compartimentul Relații de Muncă, a desfășurat controale la 945 de angajatori din județul Maramureș.

În urma verificărilor, inspectorii de muncă au constatat 1.635 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate.

Au fost sancționați 231 de angajatori, fiind aplicate 416 sancțiuni contravenționale – dintre care 260 de avertismente și 156 de amenzi, în valoare totală de 1.838.200 lei.

Cea mai mare parte a amenzilor, în cuantum de 1.330.000 lei, a fost aplicată pentru muncă nedeclarată, inspectorii identificând 68 de persoane care lucrau fără forme legale.

Printre cele mai frecvente deficiențe constatate și sancționate se numără:

nerespectarea prevederilor privind evidența timpului de muncă;

lipsa certificatului medical la angajare;

netransmiterea în termen a contractului individual de muncă în registrul electronic;

nerespectarea regulilor privind acordarea repausului săptămânal;

depunerea duratei maxime de muncă;

neînmanarea salariatului a unui exemplar din contractul individual de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș reamintește angajatorilor că munca nedeclarată și nerespectarea legislației muncii reprezintă abateri grave, care pot atrage sancțiuni semnificative, și încurajează respectarea drepturilor salariaților și aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire