Siguranța participanților la trafic a fost asigurată de polițiștii rutieri pe parcursul întregii săptămâni, prin executarea de acțiuni punctuale pe raza întregului județ, sub coordonarea Serviciului Rutier Maramureș.
Folosind aparatele radar, precum și aparatele Etilotest și DrugTest din dotarea polițiștilor, au fost efectuate controale atât ale autoturismelor, cât și a persoanelor care se află la volanul acestora.
Polițiștii au constatat 218 abateri la normele rutiere în vigoare, dintre care 152 au fost săvârșite pe fondul nerespectării vitezei legale. În cazul a 23 de șoferi a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 17 dintre aceste cazuri fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Polițiștii au retras patru certificate de înmatriculare, fapte săvârșite pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării obligatorii.
În urma activităților specifice desfășurate, în acest weekend, polițiștii au depistat la volanul unor vehicule, cinci persoane care se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Persoanele, cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani au fost testate alcoolcopic, având concentrații de alcool constatate între 0,55 și 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cerceările în aceste cazuri, sub coordonarea procurorului de caz.
Respectarea legislației rutiere este necesară pentru menținerea în condiții sigure a traficului rutier!























