Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 300 de autovehicule verificate de poliţişti în cadrul acţiunii de combatere a faptelor ilegale din domeniul silvic

Peste 300 de autovehicule verificate de poliţişti în cadrul acţiunii de combatere a faptelor ilegale din domeniul silvic

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au organizat la finalul săptămânii trecute o nouă serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Activităţile desfăşurate în colaborare cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Maramureş şi ai Gărzii Forestiere Cluj au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Din cele 322 de mijloace auto oprite pentru verificări, 41 transportau material lemnos.

În cadrul verificărilor poliţiştii au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 de lei.

La Petrova,  pe raza Secţiei 4 Leordina, controalele au vizat un depozit de material lemnos al unei societăţi comerciale.

Poliţiştii au constatat faptul că agentul economic a expediat fără avize de însoțire a materialelor lemnoase o cantitate totală de 167,24 mc material lemnos cu o valoare de  peste 36.000 lei. Cantitatea de material lemnos a fost confiscată valoric şi au fost dispuse sancţiuni contravenţionale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire