Peste 4,5 milioane de lei au fost investiți de Consiliul Județean în infrastructura medicală a Maramureșului

Pandemia de coronavirus a găsit spitalele din România total nepregătite în fața valului de îmbolnăviri care a urmat, iar Guvernul nu a făcut nicio investiție în sistemul medical, cel puțin nu în Maramureș. Datorită faptului că unitățile medicale nu au fost dotate cu materiale sanitare, materiale de protecție și aparatură medicală, doar în primele șase luni ale anului în curs, Consiliul Județean Maramureș a investit peste 4,5 milioane de lei în infrastructura medicală și alte câteva milioane de lei în materiale sanitare și de protecție.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a declarat că cea mai mare sumă a fost acordată Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, reprezentând peste 2 milioane de lei, în timp ce Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a primit aproximativ 1,5 milioane de lei. Bani au fost virați, însă, și spre Spitalul Municipal Sighetu Marmației și Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus.

”Am avut un an greu, în care bugetul județului Maramureș pentru anul 2020 a fost redus de Guvernul PNL cu 30%, în timp ce bugetul Consiliului Județean a fost mai sărac cu 50% față de anul 2019. Cu toate acestea, când criza sanitară a lovit întreaga lume, întreaga țară și implicit și județul Maramureș, am decis, alături de colegii consilieri județeni, să retragem banii de la alte capitole bugetare și să îi virăm, cu celeritate, în infrastructura medicală. Prin toate măsurile luate și prin toate hotărârile adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am reușit, în aceste luni extrem de grele, să ținem pandemia sub control la nivelul Maramureșului. Sănătatea nu are preț, iar sănătatea maramureșenilor este cel mai important lucru de care am ținut cont în tot acest timp”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare a beneficiat de 1.500.000 de lei pentru extinderea pe verticală a tronsonului sudic al clădirii și pentru reparații la șarpantă, dar și pentru schimbarea învelitorii la tronsonul nordic, Clădirea C. Suma de 405.000 de lei a fost acordată pentru achiziția aparatului Real Time PCR care a reprezentat subvenții de la bugetul de stat, în timp ce 165.000 de lei au fost virați pentru achiziția unui concentrator oxigen și a unui monitor funcții vitale. 56.000 de lei s-au acordat pentru achiziția de echipament medical reprezentând suma necesară pentru achiziția unui congelator vertical pentru stocare/ conservare plasmă și produse biologice. 45.000 de lei au fost investiți de Consiliul Județean în achiziția de echipamente medicale (aparat Real Time PCR), în timp ce 15.000 de lei au fost necesari pentru dotarea unității medicale cu un scaun pentru recoltare sânge și tratament cu acționare electrică.

La Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-a alocat suma de 1.031.000 de lei pentru achiziția de echipamente medicale, respectiv: masa de operație chirurgie cardiacă și toracică, ecocardiograf Doppler de înaltă performanță cu sondă transesofagiană, defibrilator intern cardiac cu padele, monitor funcții vitale hemodinamic invaziv, pat ATI si aspirator chirurgical. Totodată, 460.000 de lei s-au acordat pentru achiziția aparatului Real Time PCR.

Câte 450.000 de lei au primit Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus și Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea achiziției de echipamente medicale pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemia de coronavirus, respectiv achiziția aparatului Real-Time PCR și a tuturor componentelor necesare pentru funcționarea acestuia în cele mai bune condiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.