Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări desfășurate la frontiera de nord, 7.670 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Un cetățean ucrainean este cercetat pentru contrabandă, iar altul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Ieri, 05 august a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Oleg M., în vârstă de 29 de ani, conducând un autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Polonia.
Acționând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în plafonul și pereții laterali ai microbuzului cantitatea de 2.720 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Ţigările, în valoare de peste 3.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul marca Mercedes în valoare de 40.500 lei a fost reținut de către organele vamale în vederea confiscării.
De asemenea, cetățeanul ucrainean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar față de acesta a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.
Tot ieri, 05 august 2017, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmației a observat, pe direcția localității Sighetul Marmației, jud. Maramureș, o persoană care a trecut frontiera ilegal din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, având asupra sa un bagaj voluminos.
Polițiștii de frontieră au reținut persoana în cauză, ulterior stabilindu-se că este cetățeanul ucrainean Vaseliovech P., de 30 de ani, care transporta într-o sacoșă țigări de proveniență ucraineană.
În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 200 pachete, marca Kent, în valoare de 2.300 lei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Și polițiștii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului pe timpul executării misiunii de supraveghere și control a frontierei de stat au descoperit, în zona de frontieră, mai multe colete ce conțineau țigări de contrabandă. Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.750 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 55.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.