Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 700 tone de pietriş şi nisip ridicate de poliţiştii maramureşeni

Peste 700 tone de pietriş şi nisip ridicate de poliţiştii maramureşeni

Ieri, 03 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, au acționat, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite care se comit pe domeniul exploatării și comercializării agregatelor minerale.

În cadrul activităților efectuate, au fost verificate 11 perimetre de exploatare a agregatelor minerale, de pe raza judeţului Maramureş. Astfel s-a constatat faptul că şapte unități administrativ teritoriale de pe raza judeţului efectuează activități de exploatare a agregatelor minerale (nisip și pietriș), din albia râurilor Vișeu, Iza, Ruscova și Lăpuș, încălcând reglementările legale în domeniu.

Întrucât administratorii verificaţi nu au putut prezenta permise necesare desfăşurării unor astfel de activităţi, eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, poliţiştii au întocmit dosare penale ca urmare a constatării a şapte infracțiuni pe linia Legii 85/2003. Totodată a fost dispusă măsura indisponibilizării cantității de 720 tone agregate minerale (nisip și pietriș), în valoare de aproximativ 45.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „executarea de activități miniere fără permis sau licență„ în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi luarea măsurilor legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire