Peste 890 de milioane de lei, alocaţi pentru subvenţionarea locurilor de muncă destinate şomerilor din categorii vulnerabile

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) are alocat, pentru anul în curs, un buget de 896 milioane le lei pentru susţinerea angajării şomerilor din categorii vulnerabile, cu acces dificil pe piaţa muncii, a anunţat vineri Ministerul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, este vorba despre şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, tineri de până la 19 de ani, persoane cu dizabilităţi, absolvenţi fără experienţă, şomeri de lungă durată potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

„Înregistrăm un record al numărului de salariaţi. La acest lucru contribuie şi programe precum cel derulat de ANOFM privind angajatorii care încadrează şomeri din categorii vulnerabile. Se reuşeşte astfel incluziunea socială reală, prin accederea acestor persoane în primul rând la locuri de muncă. Vom continua să implementăm politici de formare şi de ocupare care să răspundă nevoilor angajatorilor şi venim, în acelaşi timp, şi în sprijinul categoriilor vulnerabile”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Astfel, până la finele lunii mai 2024 vor fi încheiate convenţiile aferente solicitărilor eligibile depuse de către angajatori pentru aproximativ 32.000 de şomeri încadraţi în muncă. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.