Aseară, în jurul orei 19.00, poliţia a fost sesizată că pe DJ 186C, pe raza localităţii Ieud s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă.
Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul traversării neregulamentare. Un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure a fost acroşat de oglinda unui autoturism. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale şi în ciuda faptului că a beneficiat de îngrijiri medicale, a decedat.
Conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Recomandări pentru pietoni:
Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
Când traversaţi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.
Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice dacă ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!
Foto: Arhiva























