Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, în zona localității Bercu, 12 cetățeni din Nepal, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.
În urma verificărilor specifice, s-a constatat că toate cele 12 persoane sunt cetățeni străini, din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani. Toți au intrat legal în România și au vize de muncă pe teritoriul țării noastre.
Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Portugalia, destinația lor finală.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Poliția de frontieră : 12 cetățeni din Nepal intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria!























