Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

POLIȚIA ROMÂNĂ: ACȚIUNE ÎMPOTRIVA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT SPECIALIZAT ÎN FALS INFORMATIC, SPĂLAREA BANILOR ȘI ÎNȘELĂCIUNE                

POLIȚIA ROMÂNĂ: ACȚIUNE ÎMPOTRIVA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT SPECIALIZAT ÎN FALS INFORMATIC, SPĂLAREA BANILOR ȘI ÎNȘELĂCIUNE                  

Astăzi, 9 aprilie 2025, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 46 de mandate de percheziție la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale,   într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.

Din cercetările efectuate  a rezultat că, începând cu luna august 2024, peste 50 de persoane cercetate (cetățeni români și străini) ar fi constituit  un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a unor persoane interesate de investiții.

Astfel, sub paravanul unei societăți comerciale, gruparea de criminalitate organizată ar fi operaționalizat un call-center specializat în contactarea unor persoane din Canada, Franța, Belgia, Danemarca și  Olanda interesate de investiții, care ar fi aplicat pe pretinse platforme de tranzacționare distribuite de membrii grupării în spațiul virtual și ar fi completat formulare web cu datele lor de contact.

Sub pretextul efectuării unor investiții, persoanele cercetate ar fi determinat persoanele vătămate să transfere diferite sume de bani, fără însă ca acestea să intre în posesia pretinselor acțiuni achiziționate, a sumelor investite sau a pretinsului profit obținut, sumele investite fiind transferate prin diferite circuite financiare în scopul disimulării origini ilicite a acestora.

Gruparea de criminalitate organizată ar fi fost structurată în sistem piramidal (de tip corporatist) pe mai multe paliere: agenți organizați în echipe și departamente (cei care contactează persoanele vătămate și le determină să transfere sume de bani sub pretext investițional), team-leaderi (aflați la conducerea echipelor formate din 6 – 10 agenți), manageri (coordonatori ai team-leaderi-lor) și coordonatorul centrului de apeluri.

Probatoriul administrat a reliefat că, în perioada noiembrie 2021 – martie 2023, liderul grupului infracțional organizat, împreună cu o parte dintre membri, ar fi acționat în cadrul unei alte grupări de criminalitate organizată destructurată de autoritățile judiciare germane în martie 2023.

Audierile se desfășoară la sediile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de suportul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire