Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Polițiștii au fost prezenți pe drumurile județului în număr mare. Ce au urmărit aceștia în week-endul trecut?

Polițiștii au fost prezenți pe drumurile județului în număr mare. Ce au urmărit aceștia în week-endul trecut?

 

În acest week-end, în întreg județul au avut loc zilnic acțiuni, coordonate de Serviciul Rutier Maramureș, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru sancționarea celor care nu respectă regimul legal de viteză.
Astfel, la acțiunile desfășurate au participat 56 de efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, care au efectuat 25 testări pentru depistarea în organism a prezenței substanțelor interzise, precum și peste 400 de testări pentru consumul de băuturi alcoolice la volan.
Polițiștii maramureșeni au aplicat 340 de sancțiuni contravenționale, din care cele mai multe, respectiv 155, fiind pentru nerespectarea vitezei legale, iar alte cinci sancțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Ca măsuri complementare, a fost dispusă reținerea a 60 de permise de conducere.
Au fost constatate 16 infracțiuni rutiere la regimul rutier.

Exemple:
În noaptea zilei de 02 și 03 iulie, polițiștii Serviciului Rutier și cei din Borșa au oprit pentru control pe strada Gheorghe Șincai din municipiu și pe strada Victoriei din Borșa două autoturisme, la volanul cărora au identificat doi bărbați de 22 și 30 de ani.
În urma testării cu aparatul AquilaScan WDTP-10, acesta a indicat rezultate pozitive în ambele cazuri, recomandându-se analize de laborator. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelo psihoactive.
De asemenea, polițiștii i-au testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 30 de ani, iar în cazul tânărului etilotestul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului si a substanţelor psiho-active, faptă prev. şi ped. de art.336 alin. 1 și 2 din Codul Penal.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire