Ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorii Crăciunului, iar în aceste zile ne aşteptăm la o creştere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Ungaria, ca urmare a faptului că mulţi cetăţeni români aflaţi în state ale Uniunii Europene, revin în ţară de sărbători.
Astfel, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.
În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 3.700 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.
În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.
Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere în regim internaţional după cum urmează:
pe raza județului Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu și PTF Vărşand,
pe raza județului Bihor: PTF Salonta, PTF Borș, PTF Borș II, PTF Valea lui Mihai și PTF Săcuieni,
pe raza județului Satu Mare: PTF Petea și PTF Urziceni,
pe raza județului Timiș: PTF Cenad.
De asemenea, reamintim că la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00 (ora României), sunt operaţionale 10 puncte de trecere ocazionale, pe raza judeţelor Satu Mare, Bihor şi Arad. Punctele de frontieră sunt destinate traficului de persoane și autovehicule de până la 3,5 tone și sunt utilizate preponderent de către cetăţenii români și maghiari din localităţile de frontieră.
Date statistice în perioada Sărbătorilor de iarnă 2022
În săptămână premergătoare Crăciunului din anul 2022, 16-19 decembrie 2022, au trecut frontiera aproximativ 700.000 persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire, din care aproximativ 500.000 cetăţeni UE şi 200.000 cetăţeni non UE, precum şi peste 185.000 mijloace de transport.