Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Polițiștii de frontieră români, în centrul recunoașterii europene la ceremonia Frontex din Varșovia

Polițiștii de frontieră români, în centrul recunoașterii europene la ceremonia Frontex din Varșovia

La Castelul Regal – Arkady Kubickiego din Varșovia, a avut loc Ceremonia de Absolvire a promoției 2025 a Corpului Permanent al Gărzii de Frontieră și de Coastă Europene (Frontex) – un eveniment marcat de o triplă aniversare: 5 ani de la înființarea Corpului Permanent, 20 de ani de existență Frontex și 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen.
România a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Cornel Laurian Stoica, care a transmis aprecierea conducerii instituției față de contribuția românească în misiunile europene de securizare a frontierelor.
Printre absolvenții promoției 2025 s-au numărat și polițiști de frontieră români, semn al profesionalismului și implicării constante a Poliției de Frontieră Române în arhitectura de securitate a Uniunii Europene.
România rămâne unul dintre contributorii de bază în cadrul Frontex, participând activ la misiuni comune, acțiuni de formare și intervenții operative, demonstrând angajament solid în fața provocărilor de la frontierele externe ale UE.
Frontex – creată în 2004 – este principala structură europeană care coordonează cooperarea între autoritățile naționale de frontieră și susține statele membre în misiunile de protecție a granițelor externe, contribuind la o Europă mai sigură.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire