Polițiștii orașului Dragomirești au demonstrat, încă o dată, că implicarea în comunitate depășește atribuțiile zilnice de serviciu. Miercuri, 1 aprilie, aceștia au participat la o amplă acțiune de ecologizare desfășurată pe raza orașului, în cadrul campaniei județene „Maramureș Curat”.
Acțiunea a avut ca scop igienizarea unor zone din localitate și conștientizarea importanței protejării mediului înconjurător. Polițiștii au răspuns invitației organizatorilor și s-au implicat activ în activitățile de strângere a deșeurilor, contribuind astfel la îmbunătățirea aspectului zonelor vizate.
Prin participarea la astfel de inițiative, oamenii legii transmit un mesaj clar: responsabilitatea față de natură este una comună, iar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Gestul lor vine să întărească ideea că siguranța comunității nu înseamnă doar prevenirea și combaterea infracționalității, ci și implicarea în acțiuni care promovează un stil de viață responsabil și un mediu curat.
Reprezentanții poliției încurajează cetățenii să se alăture unor astfel de demersuri și să contribuie, prin gesturi simple, la protejarea mediului înconjurător.























