Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Polițiștii din Vișeu de Sus, în mijlocul copiilor pentru lecții de siguranță

Polițiștii din Vișeu de Sus, în mijlocul copiilor pentru lecții de siguranță

Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au fost, în cursul zilei de 16 martie, în mijlocul celor mai mici membri ai comunității, în cadrul unei activități de prevenire și informare desfășurate la Grădinița Nr. 1 cu program prelungit din localitate.

Întâlnirea s-a desfășurat sub tema „Polițistul, prietenul meu” și a avut ca scop familiarizarea copiilor cu regulile de bază privind siguranța personală și rutieră. Cei mici au aflat, într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor, cât de important este să respecte regulile de circulație atunci când sunt pietoni sau se deplasează în apropierea drumurilor publice.

De asemenea, polițiștii le-au oferit recomandări esențiale pentru siguranța personală, explicându-le cum trebuie să reacționeze în situațiile în care sunt abordați de persoane necunoscute. Discuțiile au pus accent pe evitarea pericolelor și pe adoptarea unui comportament preventiv, mai ales în timpul liber.

Reprezentanții poliției subliniază că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, obiectivul principal fiind creșterea gradului de siguranță în rândul copiilor și consolidarea relației dintre aceștia și oamenii legii.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire