Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au desfășurat astăzi, 2 aprilie, o activitate educativă dedicată celor mai mici participanți la trafic, la Grădinița „Maya” din municipiul Baia Mare.
În cadrul întâlnirii, oamenii legii le-au oferit copiilor o lecție practică de educație rutieră, utilizând un covor rutier special, adaptat nivelului lor de înțelegere. Prin exemple simple și interactive, polițiștii le-au explicat celor mici ce se poate întâmpla atunci când regulile de circulație nu sunt respectate și cum trebuie să procedeze corect la traversarea străzii.
Curioși și implicați, copiii au răspuns cu entuziasm la întrebările adresate, demonstrând că sunt deja familiarizați cu o parte dintre regulile de bază, pe care le-au aprofundat pe parcursul activității. Discuțiile au vizat atât comportamentul corect în trafic, cât și semnificația principalelor indicatoare rutiere.
Momentul cel mai așteptat a fost, fără îndoială, cel în care preșcolarii au avut ocazia să descopere autospecialele de poliție. Aceștia au urcat în mașinile de intervenție și au intrat, pentru scurt timp, în rolul polițiștilor, manifestând un interes deosebit pentru activitatea acestora.
La rândul lor, polițiștii s-au declarat încântați de dorința copiilor de a învăța și de a înțelege cât mai bine regulile care le pot asigura siguranța. Activitatea s-a încheiat într-o atmosferă plină de zâmbete și voie bună, cu promisiunea unor viitoare întâlniri.
Mesajul transmis de polițiști a fost unul clar: respectarea regulilor de circulație nu este opțională, ci esențială pentru siguranța tuturor.























