POLITISTUL Gheorghe Nistor condus azi pe ultimul drum de colegi și sute de persoane. A lăsat în urma lui multă durere și întrebarea "De ce a fost ucis?"VIDEO+FOTO
Sute de persoane au participat la înmormântarea șefului de post , Gheorghe Nistor, din Vişeu de Jos, ucis cu sânge rece în 4 ianuarie, în biroul său, prin mai multe lovituri de cuţit.
A plecat un om care până mai ieri era poliţist, tată, soţ, fiu, frate, coleg şi prieten. A lăsat în urma lui multă durere și întrebarea "De ce a fost ucis?"
În timp ce familia și colegii îl plâng în tăcere, procurorii continuă ancheta deschisă pentru a stabili cauzele , identificarea criminalilor și motivul crimei.
A fost înmormântat ca un erou, s-au tras salve de armă, iar azi a fost avansat, post mortem, la gradul de subinspector de poliţie.
Zeci de mașini de poliție, sute de participanți au făcut parte din cortegiul care l-a condus pe Gheoorghe Nistor pe ultimul drum. Colegii din întreaga țară i-au adus un ultim omagiu astăzi la ora 14,00 , arătându-i recunoștința și respectul față de un erou, cinstindu-i memoria.
Timp de 1 minut, toţi poliţiştii din ţară au încetat orice activitate şi au păstrat un moment de reculegere, iar cei aflaţi în deplasare cu autospecialele de serviciu s-au oprit și au aprins rampele luminoase şi sistemul acustic.
[gallery columns="7" link="file" ids="85460,85461,85462,85455,85456,85457,85459"]























