Pompierii militari maramureșeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, la
localizarea și lichidarea a 7 incendii izbucnite în mai multe localități din județ.
Dintre acestea, 4 au fost în gospodăriile cetățenilor. Două dintre incendiile din
gospodării au fost cauzate de coșurile de fum defecte sau necurățate, unul s-a
declanșat la o afumătoare, iar unul din cauza unui scurtcircuit electric.
În acest context, vă reamintim câteva din ele mai importante măsuri de
prevenire a incendiilor legate de afumători:
• afumătorile vor fi în permanenţă supravegheate;
• se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii,
poduri, remize, sub șoproane sau lângă materiale combustibile;
• afumătorile se construiesc din zidărie de cărămidă și materiale incombustibile și
se amplasează independent de celelalte construcții din gospodărie.
În ce privește exploatarea sobelor și a coșurilor de fum, trebuie respectate
următoarele reguli:
• înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în
perfectă stare de funcţionare;
• se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba;
• sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
• este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
• în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu
tablă metalică, având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
• cenuşa şi jarul provenite de la sobe trebuie să fie depozitate într-un loc special
amenajat;
• verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se efectuează
numai de către persoane specializate;
• coşurile, burlanele şi canalele de fum trebuie să fie izolate faţă de elementele
combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri
prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere.