Ponta: Forurile de conducere ale PSD vor fi organizate în 2015

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunțat joi că forurile principale ale formațiunii vor fi organizate în primăvara anului 2015, pentru ca noul proiect politic pentru 2015-2019 să fie construit cu altă echipă de lideri.

„Prima decizie pe care am discutat-o și am adoptat-o în CEx a fost aceea de a organiza forurile principale ale partidului, Consiliul Național și Congres, în primăvara anului viitor pentru că este nevoie de timp ca noul proiect pentru 2015-2019 să fie construit, noul proiect politic, noua echipă de lideri, practic tot ceea ce înseamnă proiecte politice, oameni și capacitatea de a le pune în aplicare. Actuala conducere va asigura conducerea partidului până în primăvară, atunci când la Consiliul Național și Congres nu doar se va alege o echipă de lideri sau unii vor fi realeși, ci se va decide asupra proiectului politic în următorii cinci ani”, a spus Ponta, joi seară, după ședința Comitetului Executiv Național a partidului.

Acesta a subliniat faptul că, fiind încheiat un ciclu electoral, „echipa care a condus partidul în cele patru alegeri își depune mandatul și se formează un nou proiect și o nouă echipă”.

„Așa cum le-am spus colegilor mei, am încheiat practic un ciclu complet electoral, început în 2010 cu alegeri locale, alegeri parlamentare, europarlamentare și alegeri prezidențiale. (…) La sfârșitul acestui ciclu electoral, eu, în calitate de lider al partidului, și echipa de conducere trebuie să ne asumăm nu doar lucrurile bune, ci și înfrângerea din 16 noiembrie și să dăm ocazia PSD și colegilor noștri să construiască următorul proiect pentru următorul ciclu electoral care înseamnă alegeri locale, parlamentare în 2016 și europarlamentare și prezidențiale în 2019”, a mai spus acesta.

Potrivit lui Ponta, noul proiect al PSD trebuie să țină cont și de realizări, dar și de cauzele reale ale eșecului de la alegerile prezidențiale.

„Dacă cineva, începând cu mine, evident, spune că totul a fost bine și că nu am greșit cu nimic, e un semn de lipsă de realism și o premisă pentru eșec în viitor. (…) Am pierdut pentru a treia oară la rând alegerile prezidențiale, dar am obținut cel mai mare scor din istoria partidului la alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și chiar la prezidențiale, 5,3 milioane de români au crezut în proiectul nostru”, a adăugat liderul PSD.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.