Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ponta i-a scris lui Băsescu că a luat act de faptul că pactul de coabitare nu mai există

Ponta i-a scris lui Băsescu că a luat act de faptul că pactul de coabitare nu mai există
Prim-ministrul Victor Ponta i-a transmis, miercuri, o scrisoare președintelui Traian Băsescu prin care îi aduce la cunoștință acestuia că, date fiind declarațiile sale de marți seară, nu mai poate considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012.

"Am luat act de declarațiile dumneavoastră, din data de 5 august, conform cărora Pactul de colaborare instituțională a reprezentat 'o păcăleală'. (...) Ținând cont de declarațiile amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituțională nu mai produce efectele politice și instituționale pentru care a fost întocmit. În urma afirmațiilor pe care le-ați făcut public în ziua de marți, devine clar pentru toți românii, dar și pentru partenerii noștri, că ați semnat acest document cu rea-credință, fără a vă asuma în realitate principiile sale. Prin urmare, vă aduc la cunoștință pe această cale faptul că, în actualele condiții, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012", se arată în documentul citat, remis miercuri AGERPRES.

Premierul reamintește totodată că a semnat Pactul de coabitare "din dorința de a evita o nouă criză politică și pentru a da un semnal că în România instituțiile pot funcționa normal, indiferent de persoanele care le conduc".

"Eu rămân în continuare convins că, în orice situație politică și dincolo de orice dispută personală, președintele și prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public. Din păcate, dumneavoastră ați arătat în mod repetat că nu sunteți interesat de acest lucru", mai arată Victor Ponta, adăugând că, la acel moment, Traian Băsescu a fost cel care a prezentat documentul instituțiilor europene "ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor".

"Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră ați fost cel care ați prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care președintelui de atunci al Comisiei Europene și președintelui Parlamentului European, dar și ambasadorilor acreditați la București. Acest document a fost adus la cunoștință partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor", mai precizează premierul.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire