Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ponta: Lansez contracandidaților invitația de a participa la dezbateri deschise

Premierul Victor Ponta, candidatul PSD pentru președinția României, a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că marți va lansa o invitație către toți cei 13 contracandidați de a participa la o dezbatere deschisă.

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

El consideră că finaliștii care vor intra în turul al doilea vor trebui să aibă trei dezbateri, pentru ca electoratul să își poată contura o imagine cât mai clară despre intențiile viitorului președinte al României.

'Cred că în turul al doilea ar trebui cel puțin trei dezbateri pentru că una în care se vorbește de toate e greu de urmărit (...) Cred că trebuie o emisiune pe tema politică externă și securitate națională (...), una despre sistemul constituțional și politic românesc (...) și a treia discuție legată de dezvoltarea economică, la care cu siguranță trebuie să participe și cel pe care îl propui prim-ministru', a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

El a dat asigurări că este deschis dezbaterilor cu contracandidații săi și va participa la acestea, considerând că cetățenii au dreptul să afle cât mai multe lucruri despre viitorul președinte.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire