Ponta : România va susține ridicarea cât mai curând a vizelor pentru Ucraina

Premierul Victor Ponta a declarat joi că România va susține ridicarea „cât mai curând” a vizelor pentru Ucraina.

„România susține cât mai curând ridicarea regimului de vize pentru Ucraina, așa cum s-a reușit pentru Moldova. (..) Cred că această decizie trebuie luată la nivelul UE pentru cetățenii ucraineni”, a afirmat Ponta într-o conferință de presă comună cu omologul său Arseni Iațeniuk și cu premierul moldovean Iurie Leancă.

Ponta a calificat drept „istorică” formula în care cei trei premieri din regiune s-au reunit la Kiev.

„Mulțumesc pentru invitația de a fi azi la Kiev într-o formulă istorică pentru că nu am reușit să găsim, într-o generație aproape, un precedent, un prim ministru român la Kiev în ultimii 20 de ani și cu siguranță o întâlnire între cei trei prim miniștri este prima în relațiile noastre. Dacă cineva mă întreba până azi care sunt relațiile dintre România și Ucraina aș fi putut spune „doar vecini”. Îmi doresc ca de azi să spunem și prieteni, nu doar vecini „, a afirmat șeful Executivului român.

Prim-ministrul a mai spus că semnarea acordului privind micul trafic la frontieră ar trebui se fie „un prim semn de colaborare între România și Ucraina”.

„Aproape 2 milioane de cetățeni de pe cele două părți ale frontierei vor putea beneficia de acest acord, incluzând aici și reprezentanții minorității ucrainene din România sau a minorității române din Ucraina”, a afirmat Ponta.

În cursul după-amiezii, Victor Ponta și Iurie Leancă se vor întâlni cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

Joi seară Victor Ponta, Arseni Iațeniuk și Iurie Leancă vor asista la meciul de fotbal Dinamo Kiev-Steaua București din grupele Europa League.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.