POP ROCK INTERNAȚIONAL: Jimi Hendrix

Numele lui Jimi Hendrix se poate identifica, fără îndoială, cu chitara sa. A realizat cu chitara electrică mai mult decât orice alt chitarist de dinaintea lui sau decât cei care au urmat. Cânta la chitară în modalități în care nimeni altcineva nu putea – putea să cânte cu chitara la spate, sau cu dinții, ba chiar și cu chitara în flăcări.

Foto: (c) www.guitarworld.com

James Marshall ”Jimi” Hendrix (Johnny Allen Hendrix) s-a născut la 27 noiembrie 1942. A învățat să cânte la chitară la vârsta de 12 ani, pe când copilărea în Seattle, Washington, fiind influențat de legendele blues B.B. King și Robert Johnson. La început a cântat pentru formații locale doar pentru răcoritoare și hamburgeri.

În 1959, la 17 ani, s-a înrolat în Air Force, unde a servit ca parașutist până când, în urma unei accidentări, ”cariera” sa militară s-a încheiat. Până în anul 1963 el cântase pentru Little Richard, The Isley Brothers, Wilson Pickett, Jackie Wilson ca al doilea chitarist sau chitarist de rezervă. Deși stângaci, el a cântat cu chitara pentru dreptaci, folosind-o răsturnată. Nu și-a încercat șansele de unul singur până în anul 1965, după ce l-a ascultat pe Bob Dylan cântând.

La început a cântat blues în cluburi din Greenwich Village, New York, sub numele Jimmy James, trupa sa numindu-se Blue Flames. Muzicieni din tot orașul veneau să-l vadă cântând, iar unul dintre ei, aflat în vizită în oraș, era basistul trupei Animals — Chas Chandler. Impresionat, Chandler îl convinge pe Jimi să se mute în Anglia, promițându-i că-l va face faimos. În Anglia, Chandler devine managerul lui Hendrix, îi aduce un basist — Noel Redding și un baterist — Mitch Mitchell, formând astfel Jimi Hendrix Experience. Trio-ul a urcat foarte repede culmile succesului în SUA și Marea Britanie, unde piesele ”Hey Joe”, ”Purple Haze”,” The Wind Cries Mary” au ajuns în Top 10 în prima jumătate a anului 1967. Albumul de debut al lui Jimi împreună cu Experience, intitulat ”Are You Experienced?”, a fost lansat, inițial, doar în Anglia, la începutul anului 1967.

Acest album a demonstrat nu doar calitățile de chitarist de excepție ale lui Hendrix, ci și abilitatea sa de a scrie versuri. În iunie 1967, s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show de zile mari făcut de cei de la The Who. După ce publicul l-a privit pe Peter Townsend (The Who) distrugându-și chitara pe scenă, ridicând astfel miza spectacolului, Jimi a încheiat dând foc chitarei sale.

Foto: (c) rockstarwallpapers10.net

La început a cântat în turnee prin Statele Unite, deschizând concertele pentru mai multe trupe. Dar nu peste mult timp, pornește la drum cu propriul turneu. Albumul ”Are You Experienced?”, deși a fost lansat în SUA într-o versiune diferită de versiunea lansată în Anglia, s-a bucurat de un succes uriaș. Hendrix a înregistrat doar 3 albume concepute în studio — ”Are You Experienced?”, ”Axis: Bold As Love”, lansat în 1968, și dublul LP ”ELectric Ladyland”, înregistrat tot în 1968. Ultimul album aduce ceva nou în lumea muzicii prin folosirea inedită a întregului de înregistrări pe post de instrument, cu ajutorul inginerului de sunet Eddie Kramer.

La începutul anului 1969, Jimi desființează The Jimi Hendrix Experience. În luna august cântă la închiderea celebrului festival de la Woodstock, unde concertează cu Band Of Gypsies, pe care a format-o special pentru acest concert împreună cu bateristul Buddy Miles și basistul Billy Cox. Memorabilă rămâne de la reprezentația sa de la Woodstock versiunea în care a cântat ”The Star Spangled Banner”. În formatul acesta, a lansat un album de înregistrări live. La scurt timp, The Experience se reunește, însă nu pentru mult timp. Rămas singur din nou, Hendrix înregistrează noi piese, însă fără să planifice lansarea unui nou album.

Foto: (c) www.rollingstone.com

La mijlocul anului 1970, Hendrix îi aduce din nou pe Mitchell și Cox pentru a începe înregistrările unui nou dublu album, pe care Jimi ar fi intenționat să-l intituleze ”First Rays Of the New Rising Sun”. Mai multe piese erau deja înregistrate pentru noul album, dar Hendrix moare pe 18 septembrie 1970, iar albumul nu este finalizat. Jimi Hendrix a înregistrat o cantitate uriașă de material nelansat în timpul vieții sale, material ce a fost motiv al unei lungi dispute în tribunal.

În 1995, drepturile asupra posesiunilor lui Hendrix, îi revin lui Al Hendrix, tatăl chitaristului. Împreună cu Janie, sora vitregă a lui Jimi, Al Hendrix i-a angajat pe John McDermott și pe inginerul de sunet al lui Jimi — Eddie Kramer pentru a prelucra cele trei albume dar și înregistrările nelansate, în vederea scoaterii pe piață a unor ediții CD. Astfel, în aprilie 1997 sunt relansate albumele lui Jimi, cu un sunet foarte mult îmbunătățit.

Mai târziu, au apărut în magazinele de muzică și compilații precum ”First Rays Of the New Rising Sun” sau ”South Saturn Delta”. Au urmat și alte materiale de arhivă: ”Radio One”, extins mai târziu pe un dublu CD — ”BBC Sessions” (1998), iar în 1999 este lansat întreg concertul lui Jimi Hendrix de la Woodstock, precum și alte materiale live înregistrate pe vremea când Jimi concerta cu Band Of Gypsies, lansate sub numele ”Live At The Fillmore East”.

Între albumele Live lansate post-mortem se numără ”Hendrix in the West” (1972), ”Jimi Plays Monterey” (1986), ”The Last Experience Concert: Live at the Royal Albert Hall” (1990), ”Stages” (1991), ”Live at Woodstock (1999), ”Jimi Hendrix: Live at Berkeley” (2003). De asemenea, au fost lansate albumele ”The Cry of Love” (1971), ”Rainbow Bridge” (1971), ”War Heroes” (1972), ”Loose Ends” (1974), ”Crash Landing” (1975), ”Doriella Du Fontaine (Lightnin Rod)” (1984), ”Rainy Day, Dream Away” (2006).

Foto: (c) www.guitarworld.com

Considerat unul dintre cei mai mari chitariști rock din lume, stilul său nou, la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influențat majoritatea chitariștilor moderni. În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone ”Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.