POP ROCK ROMÂNESC – VH2

Povestea VH2 a început cu o întâlnire între Gabriel Cotabiță și Mihai Pocorschi, în 2002, care au ajuns la concluzia că au un chef nebun să cânte. Mihai avea pregătite câteva piese, iar tot ce le mai trebuia era o trupă. Au dat telefoane, la bas a venit Eugen ”Soe” Sonia, cu care cântaseră în prima formulă a Holografului.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

La tobe li s-a alăturat Răzvan ”Lapi” Lupu, la clape — Cătălin Tuță Popescu. Ceva mai târziu a venit la chitară și Gabriel Golescu. După 15 ani petrecuți în SUA, s-a întors în țară, a aflat de noua trupă și a hotărât să colaboreze cu ei. Pentru un sunet special l-au cooptat pe Aristides ”Ati” Panaitescu-Alegria la percuție. Și au început repetițiile trupei VH2.

Când erau întrebați de ce au ale acest nume pentru trupă, ei răspundeau invariabil: Pentru că VH1 era deja luat! Dar VH ar putea veni de la ”Vechiul Holograf”…

”Am ajuns cu toții la vârsta la care nu mai cântăm dintr-un capriciu sau pentru bani. Totul vine din interior. Suntem maturi acum, nu mai lăsăm nimic la voia întâmplării”, spunea Mihai Pocorschi.

Primul single, ”Trece vremea”, a apărut foarte repede. Mihai Pocorschi avea piesa pregătită, iar în momentul în care l-a auzit pe Gabi cântând-o a zis: ”Asta e!”. Piesa se plia perfect pe vocea lui Cotabiță.

După lansarea acestui single, s-au retras în studio pentru a lucra la alte piese. Iar când toate piesele au fost gata, au lansat primul album — ”Greatest Hits”, în vara anului 2002. La finalul anului, apare videoclipul piesei „Mai stai”, care în iunie 2003 este nominalizat la premiile MTV România, secțiunea rock.

În 2003, Aristides „Ati” Panaitescu-Alegria pleacă la Mandinga, iar locul acestuia este luat de Cătălin Cățoiu („Țeavă”) . În vara aceluiași an, ei lansează cel de-al treilea videoclip de pe albumul „Greatest Hits”, la piesa „Fiecare zi fără tine”. Este un videoclip amuzant, în scenariul căruia apar mai multe vedete din showbiz-ul românesc, care cântă în locul lui Cotabiță, întrucât acesta întârzie la concert.



Concert în Piața Revoluției, 2003
Foto: (c) Bogdan MARAN / AGERPRES ARHIVĂ

În 2004, VH2 lansează un nou album, „Dacă n-ai iubi”. Piesa care dă titlul albumului are ulterior un videoclip și urcă vertiginos în topurile muzicale de specialitate. Mai târziu, Gabriel Golescu este înlocuit de Eugen Caminschi.

Anul următor, în 2005, VH2 compune o nouă piesă care intră în coloana sonoră a telenovelei ”Numai iubirea”. Ei lansează un concurs prin care publicul trebuia să aleagă titlul piesei, iar titlul ales a fost „Departe de noi”.

La a doua semifinală a Selecției Naționale Eurovision 2008
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

În 2009, Eugen Caminschi părăsește formația.

Între hit-urile lansate se numără ”Trece vremea” (2002), ”Mai stai” (2003), ”Fiecare zi fără tine” (2003), ”Nu-mi mai pasă” (2003), ”Dacă n-ai iubi” (2004), ”Iubirile trec, amintirea rămâne” (2005), ”Atunci când ai plecat” (2006), ”Follow me” (2008), ”Imposibila uitare” (2010). În locul lui Caminschi vine în trupă fiul lui Mihai Pocorschi, Vladimir.

În componența Gabriel Cotabiță (voce), Mihai Pocorschi (chitară), Cătălin Tuță Popescu (clape), Răzvan „Lapi” Lupu (tobe), Vladimir Pocorschi (chitară), Eugen „Soe” Sonia (bas), Cătălin „Țeavă” Cățoiu (percuție), apare, în 2011, al treilea album, cu numele „2”, care primește, la Gala Premiilor Muzicale Radio România Actualități, Premiul pentru cel mai bun album și trupa primește Premiul pentru cel mai bun artist pop-rock al anului. Între piesele de succes de pe acest album se numără ”Stele în palma ta”.

În mai 2012, VH2 lansează single-ul ”La Final”, iar în octombrie, același an, trupa susține un recital la Sala Palatului în deschidere la concertul legendarilor Status Quo!

Pe scena Sălii Palatului, în deschiderea concertului Status Quo, 2012
Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

În iunie 2013, este lansată o piesă cu aer estival — ”Când vine vara”—, în septembrie urmează lansarea single-ului ”Schimbă ceva”, pentru care se filmează un videoclip ce începe să fie difuzat în noiembrie 2013.

Pentru 2014 trupa a mai pregătit un album, numit simplu: ”3” — VH2—Live în garaj, pe care l-a lansat oficial la Mamaia, în 14 iulie.

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.