Povestea impresionantă a elefanţilor migratori din China. Motivul incredibil pentru care şi-au părăsit habitatul

Aventurile a 15 elefanţi migratori prin China sunt urmărite de milioane de oameni. Sunt monitorizaţi nonstop de cel puţin 10 drone și sunt escortaţi de poliție.

Elefanţii migratori rătăcesc și provoacă pagube în sud-vestul țării. Animalele au parcurs peste 500 de kilometri de când au plecat dintr-o rezervație naturală din sudul Chinei, anul trecut. Nimeni nu știe, însă, din ce motiv elefanții au plecat în această călătorie. Biologii au, însă, o explicaţie. Această călătorie a elefanţilor ar fi un avertisment asupra a ceea ce se întâmplă atunci când habitatele elefanților sunt alterate. Se pare că elefanţii ar fi decis să migreze pentru că pădurea tropicală în care trăiau s-a micșorat.

ATP Motors. Campanii de nerefuzat. Noi  îți găsim soluția!

AGASTIA SERV – Descopera ofertele de nerefuzat FORD

Oferte de nerefuzat 2021

Oamenii au urmărit sideraţi, online, cum recoltele le sunt călcate în picioare. Pagubele produse de elefanţi se ridică la peste un milion de dolari.

Peste 8 milioane de oameni au urmărit un videoclip surprins săptămâna aceasta cu un pui care s-a trezit sub un elefant adult, în timp ce se odihneau în apropierea orașului Kunming, în sud-vestul provinciei Yunnan. Într-un alt clip, un pui se împiedică în timp ce urmăreau turma pe un câmp. Într-un alt material video, un pui şi scufundă capul într-o piscină, în timp ce încerca să bea apă.

Oamenii îşi exprimau îngrijorarea că elefanții vor răci dacă dorm pe timpul nopții, iar cineva a glumit că merge să le ducă o plapumă.

Vloggeri celebri din China s-au implicat şi ei în povestea elefanşilor şi au plecat pe urmele lor, recuperând resturi de ananas și porumb cu care autoritățile au încercat să-i țină departe de localități. Pentru a le creşte numărul de vizualizări, influencerii s-au filmat în timp ce culegeau și mâncau resturile de ananas, scrie Global Times.

Elefanții asiatici sunt o specie protejată în China, iar aproximativ 300 de exemplare trăiesc în Yunnan. Din păcate, în ultimele zeci de ani, agricultura a determinat reducerea habitatelor elefanților. Prin urmare, turmele s-au divizat și au plecat în căutarea unor noi surse de hrană. Mulți elefanți au fost forțați să caute hrană în zonele agricole, iar acest lucru a dus la pagube uriaşe, provocând nemulțumirea fermierilor.

Autoritățile au încercat să țină elefanții migratori la distanță de zonele populate. Astfel, a fost înfiinţat un centru de comandă care îi monitorizează non-stop. Totuşi, singura modalitate de a preveni pe viitor un exod al elefanților este restaurarea habitatelor lor și protejarea resurselor naturale.

Sursa: rtv.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.