Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Premieră pentru România, în Maramureș! Primii copii cu nevoi speciale s-au înscris ieri la Althera, unicul centru de terapii alternative din țară

Premieră pentru România, în Maramureș! Primii copii cu nevoi speciale s-au înscris ieri la Althera, unicul centru de terapii alternative din țară

Centrul Althera este parte a proiectului transfrontalier ”Terapii alternative în Maramureș și Ivano-Frankivsk”, pe care Consiliul Județean Maramureș l-a realizat cu finanțare prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina, iar investiția se ridică la 3,5 milioane euro.

Althera este situat în Recea, lângă Baia Mare. Centrul este dotat și amenajat la cele mai înalte standarde pentru a oferi copiilor un cadru cât mai prietenos, potrivit nevoilor specifice ale celor cu dizabilități.

Althera funcționează în subordinea secției pentru sănătate mintală a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Aici există personal medical specializat pe psihologie, kinetoterapie și psihiatrie pediatrică, atât de necesar în terapiile copiilor cu nevoi speciale.

Copiii au parte aici inclusiv de terapie cu animale, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune abordări în susținerea și dezvoltarea copiilor și tinerilor cu dizabilități.

"Avem cai și câini, iar activitățile terapeutice cu aceștia se realizează în arena acoperită pe care am amenajat-o, pe lângă parcul senzorial. Primii căluți, Rita și Pinto sunt deja acasă aici, pregătiți să fie sprijin pentru copii.

Emoțiile și bucuria au fost sentimentele care au pus stăpânire pe noi, oameni din administrație, medici, copii care beneficiază aici de terapii tradiționale, îmbinate cu cele alternative, dar și părinții lor.

Mă bucur că am dat, încă o dată, un semnal puternic pe plan național și internațional de aici, din Maramureș. Fiecare membru al comunității contează, iar nevoile copiilor cu dizabilități sunt printre priorități." - Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire