Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Preşedintele Băncii Mondiale, avertismentul care dă fiori omenirii. Vin vremuri grele pentru Europa

Preşedintele Băncii Mondiale, avertismentul care dă fiori omenirii. Vin vremuri grele pentru Europa

Preşedintele Băncii Mondiale, avertismentul care dă fiori omenirii. Vin vremuri grele pentru Europa

Preşedintele Băncii Mondiale trage un semnal de alarmă şi anunţă că există riscul recesiunii în Europa, în timp ce economia Chinei încetineşte semnificativ, iar cea a SUA s-a contractat în primul semestru din 2022.Preşedintele Băncii Mondiale anunţă recesiune în Europa

Şeful Băncii Mondiale, David Malpass, a susţinut într-un discurs la Universitatea Stanford că pare tot mai probabilă o recesiune în Europa, în timp ce economia Chinei încetineşte semnificativ, iar cea a SUA s-a contractat în primul semestru din 2022.

Malpass avertizează că aceste evoluţii vor avea consecinţe grave asupra ţărilor în curs de dezvoltare, citând ceea ce el a numit „înrăutăţirea” dificultăţilor cu care se confruntă dezvoltarea economiei.

Acesta a explicat că pentru a rezolva actuala criză generată de majorarea dobânzilor, inflaţia ridicată şi încetinirea creşterii este nevoie de o nouă abordare micro şi macroeconomică, inclusiv cheltuieli mai bine ţintite şi eforturi clare de majorare a rezervelor.

Malpass a anunţat că viitorul raport al Băncii Mondiale intitulat „Sărăcia şi împărţirea prosperităţii” va arăta că deceniile de progrese în reducerea sărăciei au încetinit până în 2015, chiar înainte de pandemie, ceea ce a făcut ca încă 70 de milioane de persoane să se confrunte cu sărăcia extremă.

Raportul va fi publicat săptămâna viitoare şi va arăta că venitul mediu global a scăzut cu 4%, primul declin de când s-a început publicarea datelor, în 1990.

„Lumea în curs de dezvoltare se confruntă cu perspective extrem de dificile pe termen scurt, din cauza preţurilor ridicate la energie şi îngrăşăminte, a majorării dobânzilor şi a creşterii randamentelor obligaţiunilor, a deprecierii monedelor şi a ieşirilor de capital. Un pericol urgent cu care se confruntă lumea în curs de dezvoltare este ca încetinirea semnificativă a creşterii economiei mondiale să se adâncească într-o recesiune globală”, a avertizat Malpass, potrivit dcbusiness.ro.

Preşedintele Băncii Mondiale a apreciat că este neclar dacă va exista suficient capital global pentru a acoperi necesităţile din economiile dezvoltate – care au adoptat politici fiscale ce favorizează un nivel ridicat al datoriilor – şi încă există suficiente „fărâme” pentru a finanţa investiţiile necesare în ţările în curs de dezvoltare.

El a cerut statelor să caute metode de a reduce inflaţia prin creşterea eficienţei fiscale, direcţionând cheltuielile către cei mai săraci şi mai vulnerabili. Astfel de ajustări vor îmbunătăţi alocarea capitalului global, vor furniza o cale de a reduce inflaţia în timp ce se reia creşterea venitului mediu, susţine preşedintele Băncii Mondiale.

Şeful BM a apreciat că sunt necesare urgent mai multe fonduri pentru educaţie, sănătate şi adaptarea la schimbările climatice, alături de măsuri pentru reducerea nivelul ridicat al datoriilor care afectează multe ţările în curs de dezvoltare.sursa

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire