Președintele OFLDE Maramureș și președintele OFLDE Baia Mare au participat la Școala Politică de la Bran

alde2Președintele OFLDE Maramureș și președintele OFLDE Baia Mare au participat la Școala Politică de la Bran

În perioada 25 – 27 septembrie a.c., la Bran, în județul Brașov a avut loc prima ediție a ”Școlii Politice”, organizată de Femeile Liberal Democrate (OFLDE). Peste 100 de reprezentante ale organizațiilor OFLDE din țară s-au întâlnit la Bran, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre rolul femeii în politică, din perspectiva ALDE.

Tot în această perioadă a fost convocat și Biroul Politic Național al ALDE, cu participarea celor doi copreședinți la nivel național, Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu.

Maramureșul a fost reprezentat de președintele organizației județene a femeilor liberal-democrate (OFLDE), Adriana Curmei, copreședinte ALDE Sighetu Marmației și membru în Biroul Politic Național și de Mihaela Lupu, președinta organizației municipale de femei ALDE Baia Mare.

”Astăzi, femeia în România este vulnerabilă, supusă riscului sărăciei, încă dezavantajată pe piața muncii, încă insuficient susținută de stat”, a punctat Dorina Grunfeld, copreședinta OFLDE.

alde3”Peste tot în jurul nostru vedem că sunt femei sărace, femei dezavantajate, femei abuzate. Femei lipsite de șansă din cauza faptului că sunt femei, sau pentru că s-au născut la țară, ori pentru că au trecut de 50 de ani și nu le mai oferă nimeni un loc de muncă. Femei care și-ar dori copii, dar știu că nu-și permit să-i crească. Femei care au deja copii și nu le pot oferi tot ceea ce și-ar dori. Femei care au visuri, dar nu și mijloacele pentru a le putea transforma în realitate.

De la noi pot veni acele propuneri, acele politici și, mai ales, acea voință care să miște lucrurile și să declanșeze în societate schimbările necesare, pentru ca viața femeii să se schimbe major. De la noi trebuie să vină impulsul si energia pentru ca România să fie un spațiu favorabil femeii. Noi trebuie să luptăm în numele lor! Noi, cele care suntem în pozitii de conducere, trebuie să creăm oportunități pentru femei și să le încurajăm să se dezvolte la adevărata valoare.

Trebuie să dovedim că putem duce lupta pentru drepturile femeilor la un nou nivel. Dar, pentru a accelera acest proces al schimbării, avem nevoie ca tot mai multe femei să fie implicate, să fie active, atât în societatea civilă, dar mai ales în politică, acolo unde se iau deciziile” a subliniat copreședintele OFLDE, Dorina Grunfeld.

Noi, organizația de femei din ALDE, avem forța, avem accesul la decizie, avem șansa de a ne face ascultate. Dar avem și o responsabilitate uriașă. Singura organizație de femei liberale din politica românească are și obligația de a duce lupta cea mai puternică pentru femeia din România! Ne aflăm în poziții cheie în partid și în toate forurile de reprezentare politică. Prin ALDE ne aflăm la guvernare.

Trebuie să folosim toată această putere pentru a schimba în bine condiția femeii în România. Vom pune toată forța și toată voința noastră în lupta pentru o mai bună condiție și situație a femeii în România. Avem o viziune, iar ea este conectată la evoluția întregii Europe, la strategiile europene, dar și la strategia guvernamentală” a fost mesajul copreședintei OFLDE, Dorina Grunfeld, comunicat la începutul primei Școli Politice a Organizației Femeilor Liberal Democrate.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.