Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Președintele și vicepreședintele SUA, Donald Trump, și respectiv J.D. Vance, au depus luni jurământul

Președintele și vicepreședintele SUA, Donald Trump, și respectiv J.D. Vance, au depus luni jurământul

Președintele și vicepreședintele SUA, Donald Trump, și respectiv J.D. Vance, au depus luni jurământul în fața unei mulțimi de foști președinți, oficiali aleși și membri ai familiei adunați la Capitoliul SUA, din Washington D.C..

Acesta este al doilea mandat al lui Trump, care devine cel de-al 47-lea președinte.

'Jur în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Președinte al Statelor Unite și voi păstra, proteja și apăra, în măsura posibilităților mele, Constituția Statelor Unite. Așa să-mi ajute Dumnezeu', a declarat președintele Donald Trump, care a depus jurământul în fața judecătorului John Roberts, președintele Curții Supreme de Justiție a SUA.

Primul care a depus jurământul a fost vicepreședintele J.D. Vance.

'Jur în mod solemn că voi sprijini și apăra Constituția Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor, străini și interni; că îi voi arăta adevărata credință și loialitate; că îmi asum această obligație în mod liber, fără nicio rezervă mentală sau cu scopul de a mă eschiva; și că voi îndeplini bine și cu fidelitate îndatoririle funcției pe care sunt pe cale să o preiau: Așa să-mi ajute Dumnezeu', a declarat vicepreședintele J.D. Vance, care a depus jurământul în fața judecătorului Brett Kavanaugh, selectat în 2018 de Trump pentru Curtea Supremă.

Ceremonia de inaugurare se desfășoară în interior, în Rotonda Capitoliului, și marchează transferul oficial al puterii prezidențiale. Procedurile urmau să aibă loc inițial pe treptele Capitoliului, dar Trump a decis să le mute înăuntru din cauza temperaturilor periculoase de îngheț așteptate luni la Washington, D.C.. AGERPRES

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire