Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Prima ninsoare în Munții Rodnei și Munții Maramureșului -Recomandările jandarmilor montani-

Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Borșa informează turiștii că în Pasul Prislop și pe toate traseele turistice din Munții Rodnei și Munții Maramureșului ninge în aceste momente, iar la altitudini de peste 1500 de metri s-a depus deja un strat consistent de zăpadă.
Jandarmii montani încurajează iubitorii de drumeții să se bucure de peisajele de poveste și de aerul curat de la munte, dar să țină cont de câteva recomandări:
1. Să aleagă echipamentul ,,în trei straturi”: îmbrăcămintea de corp, un polar din fleece ce asigură căldura necesară corpului și un softshell care este impermeabil și protejează împotriva vântului.
2. Să consulte starea vremii înainte de a porni la drum, dar să țină cont și de faptul că la munte vremea se poate schimba cu ușurință;
3. Să evite drumețiile montane pe timp de ceață, aceasta favorizează atacul animalelor sălbatice;
4. Să evite traseele montane pe care a fost semnalată prezența urșilor;
5. Să folosească un rucsac echipat cu o trusă de prim ajutor, o lanternă, ustensile de aprins focul, un sandviș, apă și ceva dulce.
6. Să nu pornească singuri la drum și să nu se abată de la traseul ales. Este important să informeze cabanierul sau jandarmii pe care îi întâlnesc pe traseu asupra rutei alese pentru drumeție.
Jandarmii montani vor fi prezenți pe traseele turistice și vor patrula în zonele de competenţă, iar dacă întâmpinați dificultăţi, nu ezitați să le solicitați ajutorul sau să sunați la numărul unic de urgență 112.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire