Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Primăria Baia Mare: măsuri pentru protejarea cetățenilor împotriva valului de caniculă care ne afectează în aceste zile!

Primăria Baia Mare: măsuri pentru protejarea cetățenilor împotriva valului de caniculă care ne afectează în aceste zile!

S-au demarat deja primele măsuri pentru protejarea cetățenilor împotriva valului de caniculă care ne afectează în aceste zile.
"Ne aflăm în mijlocul unei veri deosebit de fierbinți. Temperaturile caniculare din ultimele zile pot fi greu de suportat de către categoriile vulnerabile, așadar ne-am asigurat că facem tot ce ține de noi pentru a veni în sprijinul băimărenilor.
Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin Serviciul Medicină Școlară și Universitară, a organizat mai multe puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile în zonele intens circulate din municipiul nostru. Avem deschise puncte în zona Elvila din Cartierul Alecsandri, Piața Izvoarele, Piața Libertății, bulevardul Unirii, intersecția bulevardelor Republicii și Traian, parcul de la RFN și în zona Meda. Asistenții medicali distribuie băimărenilor apă rece și îi informează cu privire la recomandările specialiștilor în această perioadă. Aceste puncte vor continua să funcționeze zilnic în intervalul orar 11:00 - 16:00, până când vom trece cu bine și prin acest val de foc.
În continuare, vă reamintesc recomandările Institutului Național de Sănătate Publică în caz de caniculă.
- Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
- Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
- Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase);
- Consumaţi fructe şi legume proaspete ce au un conținut ridicat de apă, precum, pepenele galben, roşu, prunele, castraveţii și roşiile;
- Reglați aparatul de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Nu utilizați ventilatoare dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius;
- Ţineţi ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
- Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc.).", a menționat, primarul Ioan Doru Dăncuș

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire