Primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda, a participat cu bucurie la inaugurarea terenului multisport construit la Școala Gimnazială Baia Sprie, finanțat din bugetul local. Terenul modern oferă copiilor un spațiu adecvat pentru activități sportive, iar fericirea lor reflectă satisfacția realizării unui proiect bine executat:
"Am participat cu bucurie la inaugurarea terenului multisport construit la Școala Gimnazială Baia Sprie din fonduri alocate de la bugetul local.
Fericirea copiilor care se bucură acum de un teren modern și au în sfârșit un spațiu adecvat unde să-și desfășoare activitățile sportive ne face pe toți sa trăim satisfacția lucrului bine făcut. N-am făcut rabat de la calitate, am folosit materiale trainice, într-un colorit viu și atrăgători pentru copii. De teren se vor bucura multe generații, așa cum multe și l-au dorit înainte.
Pentru fiecare unitate de învățământ am alocat fonduri considerabile. Grădinița cu program prelungit are imobil și teren de joaca noi, școala primară din cadrul Liceului va avea la fel, lucrările fiind în derulare. Grădinița din partea de sus a orașului se află în reabilitare totală, urmează clădirile Liceului, a internatului și sala de sport.
Copiii comunității sunt cei mai importanți. Zâmbetul lor ne motivează pe toți, părinți sau autorități locale să continuăm investițiile în educarea lor. Multumiri tuturor celor care s-au implicat, a ieșit un teren super!"
Primăria Baia Sprie: inaugurarea terenului multisport la Școala Gimnazială Baia Sprie, un proiect realizat din fonduri locale!























