Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Primăria Baia Sprie: suntem alături de bunicii noștri!

Primăria Baia Sprie: suntem alături de bunicii noștri!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice , bunicii din Căminul Baia Sprie au avut parte de o vizită surpriză din partea autorității locale.

"I-am vizitat pe bătrânii noștri de la Cămin. Mă bucur enorm să-i văd locuind în condiții mult mai bune față de ceea ce aveau înainte. Sunt fericiți, liniștiți și ocrotiți în această perioadă mai puțin ușoară din viața lor.
Implementarea proiectului de renovare de către Primăria Baia Sprie a adus zâmbetul pe chipul lor, ne mulțumesc cu bucurie pentru ceea ce s-a realizat. A fost un efort comun, al constructorului care a lucrat cu spor, a echipei de implementare din primărie și a conducerii căminului.
Mulțumită proiectului și a fondurilor pe care le-am atras am reușit să renovăm spațiile interioare (saloane, băi, spații administrative, holuri), am schimbat acoperișul și tot ceea ce ținea de rețele de utilități.
Mai există lucrări complementare care datorită bunei colaborări cu administrația Căminului vor fi realizate pentru a termina toată investiția, iar la final vom avea unul dintre cele mai frumoase Cămine pentru Persoane Vârstnice din județ. La mulți ani, bunicilor noștri!La Baia Sprie sunteți iubiți și protejați!", a transmis primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire