Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Primăria Cavnic: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice!

Primăria Cavnic: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice!

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în linie dreaptă.

Aceasta prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.
"Mulțumesc senatorilor care au înțeles importanța adoptării acestei legi pentru locuitorii din Maramureș afectați de poluare vreme de zeci de ani și care merită sprijin din partea noastră.Îmi doresc ca legea să fie adoptată cât mai repede și în Camera Deputaților, pentru a intra în vigoare, în beneficiul maramureșenilor!", a transmis primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire