Cursurile de calificare pentru ocupaţia de lucrător comercial au avut loc în grădiniţa din satul Remeţi pe Someş şi fac parte dintr-un proiect al Centrului de Cercetare şi Formare al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, finanţat prin fonduri europene (Fondul Social European prin Programul Capital Uman).
"Absolvirea cursurilor de formare permite persoanelor care nu au nicio calificare să poate fi încadrate prin contract de muncă pe ocupaţii mai bine plătite, chiar dacă şi cu puţin, decât muncitorul necalificat. Persoanele fără calificare sunt încadrate, de obicei, ca muncitor necalificat, plătit cu salariul minim pe economie.Continuăm să facem orice ţine de primărie pentru a sprijini, chiar şi cu puţin, ̧ ̧ ̆ ̆ pentru cetăţenii comunei Mireşu Mare. În măsura în care apar cereri de derulare de asemenea cursuri de la agenţii economici sau centrele de formare, le vom acorda tot sprijinul.", a transmis primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș
Primăria Mireșu Mare susține reconversia profesională. Cursuri de calificare la grădinița din satul Remeţi pe Someş!























