Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Primăria Recea: lucrările la Centrul Senior din Săsar avansează într-un ritm alert

Primăria Recea: lucrările la Centrul Senior din Săsar avansează într-un ritm alert

Primarul comunei Recea, Alexandru Ardelean, a declarat că proiectul este o prioritate pentru administrația locală, întrucât răspunde unei nevoi reale a comunității:
„Este un proiect cu suflet, prin care ne dorim să oferim sprijin și demnitate vârstnicilor din comuna noastră. Lucrările avansează conform graficului, iar Centrul Senior de la Săsar va deveni un loc modern, sigur și cald pentru cei care au nevoie de noi.”
Proiectul, implementat de Primăria comunei Recea, are o valoare totală de 9.330.658,87 lei, din care 7.789.836,59 lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar 1.540.822,28 lei cheltuieli neeligibile.
Finanțarea este asigurată prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul PIDS/65/PIDS_P6/OP4/319494, contribuția proprie a autorității locale fiind de 155.796,77 lei.
Scopul proiectului:
-sprijinirea a 121 de persoane vârstnice vulnerabile din comuna Recea, dintre care cel puțin 14 persoane de etnie romă;
-construirea și dotarea unui Centru de zi modern în Săsar;
-oferirea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele peste 65 de ani;
-îmbunătățirea calității vieții, menținerea independenței și prevenirea izolării sociale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire