Primăria Tăuții Măgherăuș a anunțat că lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în localitatea Băița se desfășoară conform graficului stabilit.
Potrivit administrației locale, în această perioadă echipele de execuție intervin pe străzile 90 și 96, în cadrul proiectului care vizează extinderea infrastructurii de utilități pentru locuitorii din zonă.
Investiția are o valoare de aproximativ 3,8 milioane de lei și este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Lucrările sunt realizate de Vexano SRL.
Reprezentanții primăriei precizează că proiectul contribuie la dezvoltarea infrastructurii locale și la creșterea confortului pentru locuitori, fiind parte a programului de modernizare a orașului și a localităților aparținătoare.
Autoritățile locale au transmis, totodată, că lucrările vor continua și în perioada următoare, în funcție de etapele stabilite prin proiect.
Primăria Tăuții Măgherăuș:lucrările la rețeaua de gaze naturale din Băița continuă























