Cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul acestui an se pot înscrie pentru a participa la evenimentul "Nunta de Aur 2023" organizat la Centrul de zi CASPEV, situat pe strada Săsarului nr.3 din Baia Mare.
"În semn de prețuire pentru modelul dumneavoastră de iubire, dar și de sacrificiu, pentru ceea ce ați făcut pentru comunitatea și familia noastră băimăreană, vă invit să sărbătorim împreună „Nunta de Aur 2023”, manifestare care va avea loc în data de 14 octombrie 2023, ora 14:00, la Hotelul Carpați.La eveniment sunt invitate să participe cuplurile de seniori care s-au căsătorit în anul 1973.", a transmis Primarul Municipiului Baia Mare , Cătălin Cherecheș
Cei care doresc să se înscrie trebuie să prezinte, în original şi copie, actele de identitate ale soţilor (buletine sau cărţi de identitate) şi certificatul de căsătorie.
Înscrierile se fac până în data de 13 octombrie inclusiv.
Primarul Cătălin Cherecheș: Invitație de participare la ''Nunta de Aur 2023'', 14 octombrie!!























