Primarul Lucian Morar este noul secretar executiv al PSD Maramureș!

Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, este noul secretar executiv al PSD Maramureș. Această poziție a fost ocupată ca urmare a voturilor exprimate în cadrul celor patru întâlniri zonale, la propunerea președintelui Gabriel Zetea, de către reprezentanții PSD Maramureș.

„CEx-ul PSD Maramureș a stabilit, prin vot, la propunerea președintelui Gabriel Zetea, nominalizarea mea în funcția de secretar executiv al PSD Maramureș. Le mulțumesc parlamentarilor de Maramures care au susținut această propunere, mulțumesc colegilor primari, consilieri județeni, președinți de organizații locale care m-au primit cu încredere și deschidere în echipa de conducere.
Activitatea pe care am avut-o în tot acest timp alături de conducerea PSD Maramureș a fost azi recompensată cu funcția de secretar executiv, poziție obținută prin vot în cadrul celor patru întâlniri zonale. Personal, îi asigur pe toți colegii mei că îmi voi onora cu responsabilitate toate îndatoririle politice, ca voi colabora cu toate structurile și membrii partidului și ca voi munci cu aceeași determinare cu care am muncit de fiecare dată.Împreună suntem puternici pentru că împreună suntem.”, a transmis Lucian Morar, secretar executiv al PSD Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.