Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș : “Suntem într-un război cu corupția și de fiecare dată mai sunt și victime colaterale”

Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș : “Suntem într-un război cu corupția și de fiecare dată mai sunt și victime colaterale. Demersul aceasta pe care îl face DNA,  Parchetul și  Statul român prin instituțiile sale, este un demers pentru dezvoltarea României!”

Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș vine cu o inițiativă unică la nivel national, aceea de a înființa Compartimentul pentru Integritate și Anticorupție, în Primăria Baia Mare.

În cadrul  acestui compartiment vor fi colectate, centralizate și prelucrate informații, primite de la cei care se consideră lezați de fapte de corupție sau de abuzuri ale funcționarilor. Aceste informații vor fi transmise instituțiilor statului, cu atribuții  în acest sens.

Invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune de pe Digi24, primarul Municipiului Baia Mare , Cătălin Cherecheș a menționat :

”Am analizat în primul rând parcursul meu și din perspectivă administrativă și din perspectivă juridică. Am văzut care sunt vulnerabilitățile pe care le am eu ca și primar sau pe care le pot avea funcționarii, pe care le pot avea cetățenii, la ce pot fi eu supus, la ce sunt supuși colegii mei sau cetățenii.

Înțeleg foarte bine ce înseamnă lupta anticorupție și cât de importantă este pentru un stat ca și România, care are suficiente vulnerabilități, atât în zona politică cât și în zona administrativă.

Eu cred că suntem într-un proces de șlefuire, de ordonare și de fiecare dată mai sunt și victime colaterale,  pentru că suntem într-un război cu corupția,  acest război nu se termină nici azi, nici mâine.

Este un război dur, un război care ține de interese majore ale unor oameni care consideră că, în România, fiecare în orașul lui, în județul lui sau în zona de influență au un fel de tarla personală.

Am studiat în primul rând Strategia Națională Anticorupție. Este un documente pe care orice cetățean al României îl poate consulta. Am văzut că principalul obiectiv este prevenția.

Eu cred că un astfel de demers de a înființa un Compartiment de integritate și anticorupție într-o entitate publică este o chestiune obligatorie atunci când vrem să aducem sănătate într-un sistem public.

Am făcut acest demers pentru a da posibilitatea cetățenilor din Baia Mare să spună, cu foarte multă încredere, unor oameni serioși, credibili, din Autoritatea locală, despre modul în în care li s-a condiționat actul administrativ, despre chestiuni legate de abuz sau șantaj, despre solicitări financiare și așa mai departe.

Pe de altă parte, dorința mea este ca și colegii mei din Autoritatea locală să fie corect inițiați în a respinge provocări sau instigări, pentru că sunt și astfel de situații. Și eu am fost supus la astfel de lucruri, dar mă extrag din această poveste.

Vreau să vă spun un lucru, vorbim astăzi, din păcate, de o acțiune concertată de aruncare în derizoriu a unei instituții vitale pentru statul român. Dar eu vă spun, din ce vedem în România, că și în biserică, și în școală și în spital avem tot felul de personaje care ori au profesionalism îndoielnic ori au moralitate îndoielnică. Nu înseamnă că doar pentru că unii aruncă câte o pată, trebuie să desființăm învățământul, educația sau rugăciunea sau lupta anticorupție. E o chestiune foarte periculoasă care se induce în opinia publică, o chestiune nesănătoasă, pe care o văd și tinerii și nu mai știu ce să înțeleagă. Ei trebuie să înțeleagă că demersul aceasta pe care îl face DNA, pe care îl face Parchetul, Statul român  prin instituțiile sale, este un demers pentru dezvoltarea României.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.