Primarul orașului Baia Sprie, Sebastian Alin Bîrda: propun redistribuirea fondurilor bugetare pentru  sănătate și infrastructură!

Primarul orașului Baia Sprie, Sebastian Alin Bîrda: propun redistribuirea fondurilor bugetare pentru  sănătate și infrastructură!

Primarul Sebastian Alin Bîrda este unul din cei mai tineri reprezentanți ai autorităților locale din Maramureș. Tinereațea și energia fac casă bună, astfel că la ultima ședință  de Consiliu Local, primarul Sebastian Bîrda a prezentat consilierilor propuneri care au ca platformă principală,  sănătatea, infrastructura și bunăstarea cetățenilor. Deviza sa: Ne dezvoltăm și nu avem voie să ne oprim din muncă.

“Vin în fața Consiliului Local Baia Sprie cu o serie de propuneri care, în lumina necesității protejării cetățenilor din Baia Sprie, revizuiesc bugetul orașului, relocând fonduri absolut necesare susținerii luptei împotriva pandemiei și a sistemului medical.
Luând în considerare restricțiile care probabil vor fi menținute pe parcursul acestui an, dar și gândindu-mă la măsuri de precauție pentru protejarea sănătății băisprienilor vin cu o serie de propuneri care regândesc modul în care vom gospodari visteria orasului.
În esență, propun alocarea de fonduri suplimentare pentru sănătate și proiecte de infrastructură majoră.

Propun redistribuirea sumelor alocate în acest an manifestărilor cultural artistice majore, cu public numeros și implicit anularea acestor evenimente. Această decizie este necesară și consider că majoritatea băisprienilor o vor aproba și accepta. Propun așadar anularea Zilelor Orașului Baia Sprie și a Zilelor Lacului Albastru, ca evenimente care ar fi atras un public numeros și care în acest moment prin natura lor publică și colectivă ar fi reprezentat o amenințare la sănătatea comunității. De altfel, toate evenimentele publice vor fi regândite si organizate în conformitate cu reglementările care probabil vor fi introduse la nivel național pe parcursul acestui an.

Propun redistribuirea fondurilor bugetare către măsuri de sănătate și investiții in infrastructură, după cum urmeaza:
-Finanțare suplimentară pentru cheltuielile cu materialele necesare prevenirii răspândirii virusului COVID – 19.
-Finanțare suplimentară direcționata către urmatoarele lucrări de infrastructură:
– Construcție zid de sprijin către râul Săsar, strada Ignișului, Baia Sprie
-Construcție zid de sprijin Poca, Chiuzbaia
-Amenajare teren Gara veche
-Reparație capitală strada Olarilor, Baia Sprie
-Amenajare căi de acces blocuri str. Decebal, Baia Sprie
-Amenajare Stadion CSO Minerul Baia Sprie ( finalizare tribună, căi de acces, zid de sprijin)
Consider oportuna relocarea fondurilor disponibilizate și utilizarea lor pentru dezvoltarea orașului nostru. Aceste proiecte se vor adăuga celor propuse în buget la începutul anului 2020. Baia Sprie merge înainte” a menționat primarul, Alin Sebastian Bîrda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.