Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Primele cercetări arheologice la Sălnița – „Custura Cetățele”

Primele cercetări arheologice la Sălnița – „Custura Cetățele”

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, a organizat, în perioada 22 – 29 iulie 2019, primele cercetări la situl arheologic de la Sălnița, punctul Custura Cetățele” (comuna Vima Mică, jud. Maramureș). Colectivul de cercetare a fost alcătuit din dr. Dan Pop și dr. Marius Ardeleanu, finanțarea necesară fiind asigurată din bugetul instituției.

Săpăturile arheologice au fost determinate de descoperirea, în urma unor cercetări de suprafaţă efectuate de către muzeografi în toamna anului 2018, a mai multor fragmente ceramice şi oase de animale. Prin realizarea cercetărilor arheologice din 2019 s-a urmărit stabilirea stratigrafiei sitului, identificarea unor complexe arheologice şi confirmarea existenţei unui eventual sistem de fortificaţie datând din epoca medievală. În acest sens, în partea sudică a platoului, în zona neîmpădurită, a fost deschisă şi cercetată o suprafață de 2 x 5,5 m, denumită convențional SI și orientată nord-est – sud-vest. Au fost identificate materiale arheologice provenind din epoca bronzului și din evul mediu: fragmente ceramice, oase de animale și unelte de fier. Printre descoperiririle mai importante se numără un pinten de fier din perioada medievală, precum și un zid din pietre prinse cu mortar.

Având în vedere importanța acestor descoperiri pentru istoria Chioarului, Lăpușului și Someșului, Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramureș din Baia Mare intenționează să continue cercetările arheologice la Sălnița – „Custura Cetățele” şi în anii următori, urmărindu-se dezvelirea unuia dintre cele mai importante situri arheologice, bogat în descoperiri. În acest mod vor fi disponibile noi informaţii privind condiţiile şi modul de locuire în arealul râului Lăpuş, pe parcursul diverselor epoci istorice.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire