Un tânăr în vârstă de 26 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând cu viteză excesivă pe bulevardul Independenței din municipiul Baia Mare, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 februarie, în jurul orei 22.40, când polițiștii aflați în misiune de supraveghere a traficului rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula cu 94 km/h, peste limita legală admisă pe acel sector de drum.
La volanul mașinii se afla un tânăr de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, în funcție de rezultatele anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Polițiștii reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, subliniind că viteza excesivă și conducerea fără drept reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră.























