Biserica Ortodoxă Berința cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Vasile Gheție” și cu Primăria comunei Copalnic-Mănăștur demarează proiectul educațional inițiat de Patriarhia Română ”Anul omagial al Satului românesc”.
Proiectul este inițiat de Patriarhia Română, iar la nivelul comunei se derulează sub genericul maximei eminesciene: ”Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ: Dumnezeu e în inima noastră. Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul”. Prin acesta se urmărește prezentarea contribuției preotului, a elevilor, a profesorilor, a părinților și a comunității în general în redescoperirea valorilor păstrate și promovate de satul românesc de-a lungul timpului.
În acest demers s-au implicat preotul paroh Viorel Nechita, împreună cu consilierul Ioan Orzac, primarul comunei Vasile Mihalca, dar și cadrele didactice Lucia Florean, Mihaela Dumitran, Olivia Coțofan, Anca Bărbos și Maricela Ungur.
Prin activitățile pe care le derulează, și care țin de credință, dar și de creația literară și artistică, proiectul este o coagulare a tot ceea ce are Berința remarcabil din punct de vedere al personalităților, al tradiției și valorilor, din trecut până în prezent.
Toate acestea se vor concretiza într-un portofoliu și o prezentare Power Point, care vor trebui finalizate până la mijlocul lunii martie și vor reprezenta cartea de vizită a satului, cunoscut ca fiind spațiul de unde au plecat spre lume doi academicieni – doctorul Vasile Gheție și scriitorul Augustin Buzura -, dar și alți distinși intelectuali. De asemenea, în Berința a existat de-a lungul timpului o intensă activitate culturală și artistică.
Dana G. BUZURA























